Substantiv

• acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat.

Substantiv

• acțiunea de a se juca și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii).
• acțiunea de a juca; dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează.
• melodie după care se joacă.
• (fig.) mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibrație.
• competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.).
• mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă.
• acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează.
• (concr.) totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc.
• (tehn.) deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă.
• model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații.

Sinonime

• 1: joacă
• 2: dans
• 5: meci
• 7: interpretare

Cuvinte derivate

• dejuca
• jocuri
• juca
• jucat
• jucărea
• jucărie
• jucărioară
• jucător

Cuvinte compuse

• joc de societate
• joc de cuvinte
• joc de scenă
• joc de noroc
• teoria jocurilor
• joc de clopoței

Cuvinte apropiate

• bătaie de joc
• jocuri balcanice
• jocuri olimpice
• jocuri universitare

Expresii

• A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă
• A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva
• A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva
• A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie

Exemple

• Actorul a avut un joc magistral.