Substantiv

• pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic.
• semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare.
• fel particular de pronunțare, specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective.
• scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui.

Sinonime

• 1: intonație, ton

Cuvinte derivate

• accentic
• accentua
• accentuabil
• accentual
• accentuare
• accentuat
• accentuativ
• accentuație, accentuațiune

Cuvinte compuse

• accent ascuțit
• accent circumflex
• accent grav

Cuvinte apropiate

• accentus

Expresii

• A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme)

Exemple

• Accent ascuțit.
• Accent circumflex.
• Accent grav.

Substantiv

• ramificație teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri.
• (impr.) grai.
• (impr.) limbă.

Cuvinte derivate

• subdialect