Substantiv

• înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic.
• (concr.) sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord.
• (lingv.) expresie gramaticală care stabilește concordanța (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice.
• (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie.
• (muz.) sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie.

Sinonime

• 1: concordanță, încuviințare, înțelegere, învoială
• 4: (fiz.) sintonie
• 5: (muz.) armonie, consonanță, unisonanță

Antonime

• dezacord, disensiune, divergență

Cuvinte derivate

• acordic

Cuvinte apropiate

• acorda
• acordabil
• acordabilitate
• acordaj
• acordant, acordantă
• acordare
• acordat
• acordator, acordătoare
• acordeon
• acordeonist, acordeonistă
• acordică
• acordor

Cuvinte compuse

• acord-cadru
• acord progresiv
• muncă în acord
• plată în acord

Expresii

• A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba
• A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva)
• De acord! = bine! ne-am înțeles!
• (pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere

Substantiv

• acord încheiat, ca urmare a înțelegerii intervenite între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), pentru crearea, modificarea sau stingerea unor drepturi și obligații în relațiile dintre ele; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție.

Cuvinte derivate

• contracciu
• precontract

Cuvinte compuse

• contract de muncă