Substantiv

• concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.
• justețe, exactitate.

Sinonime

• 1: (filoz.) real, realitate; veridicitate, (livr.) veracitate, (înv.) veritate
• 2: autenticitate, exactitate, exactitudine, justețe

Antonime

• eroare, minciună, fals, falsitate, neadevăr

Cuvinte derivate

• adevăra, adeveri
• adevărare, adeverire
• adevărat
• Adevărul
• neadevăr

Cuvinte compuse

• adevăr obiectiv
• adevăr relativ

Exemple

• Noțiunea de adevăr.
• Există mult adevăr în acest roman.
• Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale.
• S-a confirmat adevărul celor spuse de el.

Substantiv

• principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine.
• (pop.) judecată.

Cuvinte derivate

• nedreptate
• îndreptăți

Expresii

• A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare
• A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face
• A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just