Substantiv

• (zool.) (Canis familiaris) animal mamifer carnivor din familia canidelor, probabil descendent al lupului și domesticit de om din timpuri preistorice, folosit pentru pază, vânătoare etc.
• (fig.) epitet dat unui om rău, hain.

Sinonime

• 1: (zool.) (rar) lătrător

Cuvinte derivate

• câinesc
• câinește
• câinie
• câinos
• câinoșenie
• încâina
• încâinare
• încâinat

Cuvinte compuse

• capul-câinelui
• câine ciobănesc
• câine-de-mare
• câine-lup
• câine-tătăresc
• câinele-babei
• Câinele-Mare
• Câinele-Mic
• Câinii de Vânătoare
• ceapa-câinelui
• fânul-câinelui
• iarba-câinelui
• laptele-câinelui
• lemnul-câinelui
• limba-câinelui
• pătrunjelul-câinelui
• poama-câinelui
• salata-câinelui
• salata-câinilor

Cuvinte apropiate

• caniculă
• canicultură
• canid
• canin
• canisă
• căpcăun
• cățea
• cățel
• cățelandru
• cinantropie
• cino-, chino-
• cinocefal
• cinodrom
• cinofil
• cinofilie
• cinofobie
• cinologie
• cinopedie

Expresii

• A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nici o ocupație
• (ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii = se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna
• A trăi ca câinele la stână = a trăi bine
• Coadă de câine = om de nimic
• Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară
• Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuție e comun și altora
• Porc de câine = om ticălos
• (ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug
• Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri

Substantiv

• forma de plural nearticulat pentru cățel.