Substantiv

• organ de conducere colectivă a ministerelor și a altor organe centrale ale administrației de stat sau a anumitor întreprinderi ori instituții, care examinează și hotărăște asupra problemelor de competența acestora.
• colectiv de judecători cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție.
• organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei.
• reuniune de persoane egale în funcție.
• (în roma antică) corp sau asociație de persoane care aveau aceeași profesiune sau demnitate.
• categorie electorală (în unele state) stabilită după avere sau ocupație.
• instituție de învățământ mediu sau superior, cu internat, în unele state.

Cuvinte compuse

• colegiu editorial
• colegiu de redacție, colegiu redacțional
• colegiu de avocați

Exemple

• Colegiu penal.
• Colegiu civil.
• Colegiu disciplinar.
• Colegiu de cardinali.
• Colegiu preoțesc.

Substantiv

• capacitate, posibilitate, însușire morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine.
• însușire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a acționa, a se dezvolta, a realiza ceva.
• unitate didactică și administrativă în cadrul unei instituții de învățământ superior, condusă de un decan și cuprinzând un ansamblu de discipline înrudite între ele, pentru pregătirea studenților și a doctoranzilor într-un anumit domeniu de specialitate.