Substantiv

• (fil.) sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; (p.ext.) cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său.
• faptul de a-și da seama; înțelegere.
• (în opoziție cu existența, materia) gândire, spirit.
• sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită.

Cuvinte derivate

• bioconștiință

Cuvinte compuse

• conștiință socială
• conștiință de clasă
• conștiință națională
• caz de conștiință, proces de conștiință
• mustrare de conștiință
• libertate de conștiință

Expresii

• A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului
• A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule
• Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea

Substantiv

• cunoaștere.
• (rar) minte, rațiune.
• (la pl.) totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare.
• persoană pe care vorbitorul o cunoaște.
• (înv.) mulțumire, recunoștință.

Cuvinte derivate

• încunoștința

Cuvinte compuse

• a-și veni în cunoștință

Expresii

• A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat
• A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva)
• A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor
• În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva
• A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina
• A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană
• (fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva