Substantiv

• acțiunea de a coordona și rezultatul ei.
• relație stabilită, în cadrul unei enunțări, între cuvinte, construcții și propoziții care stau pe același plan, fără ca unul dintre elemente să depindă din punct de vedere gramatical de celălalt.

Cuvinte derivate

• necoordonare

Substantiv

• acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență.
• (log.) raport de concordanță între două noțiuni, de la noțiunea subordonată speciei la noțiunea gen.
• raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt.
• raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumează și controlează activitatea organului inferior.

Cuvinte derivate

• insubordonare