Substantiv

• faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine.
• (înv.) încredere (pe care o inspiră cineva).
• fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva.
• (reg.) logodnă.
• speranță, nădejde.
• convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult.

Cuvinte derivate

• credincer
• credincios
• credinți
• necredință
• încredința

Cuvinte compuse

• profesiune de credință

Expresii

• A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere
• (înv.) A bea(sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite

Substantiv

• sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință.
• (fig.) crez, cult.
• disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei date.

Cuvinte derivate

• relege