Substantiv

• sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux.
• obiect fabricat din cristal.
• substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre.

Cuvinte compuse

• cristal de stâncă
• cristale lichide

Substantiv

• substanță solidă, amorfă, transparentă, translucidă sau opacă, dură, cu un luciu particular, lipsită de flexibilitate, casantă, rău conducătoare de căldură și de electricitate, formată dintr-un amestec de silicați și obținută prin topire.
• material asemănător cu sticla.
• obiect sau piesă componentă a unui obiect, făcute din sticlă.
• (la sg.; depr.) monoclu.
• (spec.) vas înalt (de formă cilindrică), cu gât îngust, făcut din sticlă; care servește la păstrarea lichidelor; cantitatea de lichid conținută de acest vas.
• placă subțire de sticlă cu care se închide cadrul ferestrelor, al unor uși, cu care se acoperă tablourile etc.; geam.

Cuvinte derivate

• sticlar
• sticli
• sticlișoară
• sticlos
• sticluliță
• sticluță
• sticlărie
• sticlărit
• stiplex

Cuvinte compuse

• sticlă de cuarț
• sticlă optică
• sticlă vulcanică
• sticlă de lampă
• sticlă de ochelari