Substantiv

• act prin care se stabilesc dispoziții obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații individuale, emanat de la organul suprem al puterii de stat.

Substantiv

• categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces.
• modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui.
• normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat.
• (pop.) proces, judecată.
• legalitate, constituționalitate.
• religie, credință.
• datină, obicei.

Cuvinte derivate

• fărădelege
• legic
• legitate
• legiui
• relege

Cuvinte compuse

• lege nescrisă
• omul legii
• om de lege

Expresii

• Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe
• Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade
• (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa
• În numele legii, = formulă întrebuințată atunci când se invocă autoritatea legală
• În baza legii = în conformitate cu prevederile legale
• Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea!
• În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva