Substantiv

• orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni, a unui fenomen, a unei mișcări; sens în care se desfășoară ceva.
• (mat.) proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată.
• acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc,); conducere.
• post, funcție de director; (p.ext.) durata acestei funcții.
• organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc.
• subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective.
• biroul directorului.
• ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.).
• (și în sintagma bară de direcție) bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție.

Cuvinte compuse

• direcție de scenă
• bară de direcție

Substantiv

• înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație.
• (în semiotică) înțelesul unui semn.
• conținut noțional sau logic.
• temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă.
• rost, scop, menire.
• direcție, orientare.
• (mat., fiz.) fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune.

Cuvinte compuse

• sens unic

Exemple

• Îmi spui cuvinte fără sens.
• Sensul vieții.