Adjectiv

• drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag.

Expresii

• A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva)

Substantiv

• (fam.) termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană.
• (pop.) iubit, ibovnic, amant.

Cuvinte derivate

• drăguță

Adjectiv

• (adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică.
• care place, care trezește admirația din punct de vedere moral.
• (despre timp) senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice).
• (despre lucruri sau fapte) important, considerabil, remarcabil.

Sinonime

• 1: estetic, arătos, chipeș, (pop.) chipos, fălos, mândru, ochios, (înv. și reg.) vederos, (reg.) marghiol, tâmbuș, (Transilv.) hireș, (prin vestul Transilv.) mușat, (Transilv.) nialcoș, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mișto
• 2: arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mândru
• 3: bun, favorabil, plăcut, prielnic, însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit

Antonime

• urât, hidos, nearătos, oribil, ridicol, slut, urâcios, hâd, neplăcut

Cuvinte derivate

• frumusețe
• frumușel
• înfrumuseța, înfrumoșa
• înfrumusețare
• înfrumusețat

Cuvinte compuse

• Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans).

Expresii

• A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata cu menajamente

Exemple

• Un flăcău frumos.
• O casă frumoasă.
• Timp frumos.
• O zi frumoasă.

Adverb

• în mod plăcut, armonios, estetic.
• potrivit, bine; așa cum se cuvine.

Expresii

• A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere
• A face frumos = (despre câini) a sta sluj
• A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil

Substantiv

• categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc.
• (substantivat, f. pl. art.) ielele.