Substantiv- (în superstiții) ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie.
- spirit rău, drac, diavol.
- suflet, spirit (al unei ființe).
- (înv.) respirație, suflare, răsuflare.
- (înv.) duhoare.
- capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit.
- (fig.) idee, aspirație.
- (înv.) caracter, fire, natură, temperament.
- notă caracteristică, specific.
- sens adevărat al unui text, esență; intenție.
Cuvinte derivateCuvinte compuseExpresii- A-și da duhul = a muri
- Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu
| Substantiv- factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; (p.ext.) minte, rațiune, intelect.
- inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie.
- (în filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase) element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul.
- (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă.
- persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc.
- (la pl.) societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică.
- mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate.
- caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva.
- sensul real a ceva.
- înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva.
- glumă, anecdotă, banc.
- semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației.
Cuvinte compuse- spirit universal, spirit enciclopedic
Expresii- (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor
|
Comentarii:
DUALISMUL SUFLETULUI SI PROBLEMA FUNDAMENTALĂ A FILOZOFIEI 10) Acest ansamblu microplanetar, adică corpul oricărui Vieţuitor (om, animal,…) considerat redus la un sistem electromagnetic extrem de mic, numit particulă (foton), caracterizat prin” masă fotonică”, energie, memorie cu ADN specific (“memorie primară”) şi “mişcare planetară” , constituie ” SUFLETUL” ( S). Sufletul definit astfel reprezintă “DUHUL “ Omului ( Duhul nu este Spirit ! ). [Observaţie: În “FACEREA”, omul a primit sufletul direct de la Dumnezeu: “Atunci, … Domnul Dumnezeu,…a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”. În fapt, Dumnezeu, existent fără corp fizic, unic, sub formă de „ DUH SFÂNT“, a suflat (din DUHUL Său, adică din “DUHUL SFÂNT”), în faţa omului inert, o undă luminoasă, care s-a dovedit a fi o undă (radiaţie) electromagnetică, un câmp de cuante (particule elementare) de lumină, numite fotoni. În plus, l-a “marcat” cu ADN. Duhul este conectat la vieţuitor; Duhul Sfânt este chiar Dumnezeu, unic şi omnipresent. Fiind dat de Dumnezeu, sufletul omului se transmite, adică este prezent în circuitul “naştere-adormire-renaştere”; deci nu piere niciodată. “Fotonii participă la interacțiunile electromagnetice; toate formele de lumină (nu numai cea vizibilă) se compun din fotoni. Masa de repaus a fotonului este zero; astfel, în absența oricărei interacțiuni viteza fotonului (viteza luminii, c) este aceeași în toate sistemele de referință. Când este absorbit, fotonul transmite materiei energia, impulsul și momentul său cinetic. Energia unui foton E depinde numai de frecvența lui ν, conform relației: E = hν, unde h este constanta lui Planck. Impulsul p asociat unui foton de energie E este: p = E/c. Ca toate particulele elementare, fotonii au atât proprietăți de corpuscul, cât și de undă, adică prezintă dualismul undă-corpuscul“]. În concluzie, sufletul, fiind un foton în mişcare planetară, are un caracter dual: şí undă, şi corpuscul. Dualismul sufletului este enunţat prima data aici şi prezintă un interes imens pentru filozofie (v. problema fundamentală a filozofiei). Extras din „Corpul uman electromagnetic şi sufletul său ca particulă fotonică în mişcare planetară”. Autor: Prof.univ.dr.ing.Petre Gh. Dodoc