Substantiv

• (în superstiții) ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie.
• spirit rău, drac, diavol.
• suflet, spirit (al unei ființe).
• (înv.) respirație, suflare, răsuflare.
• (înv.) duhoare.
• capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit.
• (fig.) idee, aspirație.
• (înv.) caracter, fire, natură, temperament.
• notă caracteristică, specific.
• sens adevărat al unui text, esență; intenție.

Cuvinte derivate

• duhliu
• duhoare

Cuvinte compuse

• sfântul Duh

Expresii

• A-și da duhul = a muri
• Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu

Substantiv

• factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; (p.ext.) minte, rațiune, intelect.
• inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie.
• (în filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase) element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul.
• (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă.
• persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc.
• (la pl.) societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică.
• mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate.
• caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva.
• sensul real a ceva.
• înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva.
• glumă, anecdotă, banc.
• semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației.

Cuvinte compuse

• spirit universal, spirit enciclopedic

Expresii

• (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor

Exemple

• Spiritul legilor.