Substantiv

• procedeu de cercetare în știință, care constă în provocarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care le guvernează; observație provocată, experiență.

Substantiv

• procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu.
• supraveghere, urmărire; (spec.) supraveghere medicală (a unui bolnav).
• remarcă, constatare.
• obiecție critică; (p.ext.) mustrare, dojană, reproș.

Cuvinte derivate

• autoobservație

Cuvinte compuse

• foaie de observație

Exemple

• Bolnav ținut sub observație.