Substantiv

• reprezentare produsă de imaginația cuiva și care nu corespunde realității sau nu are corespondent în realitate: plăsmuire a imaginației; născocire.

Substantiv

• denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva.
• deprindere de a minți.
• înșelăciune, vicleșug.
• ficțiune, născocire, plăsmuire.
• (la pl.) fleacuri, nimicuri.
• minciunică.

Sinonime

• 1: invenție, neadevăr, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.)
• 3: amăgire, eres, erezie, iluzie, pătlagină
• 4: scornitură, născocire
• 6: minciunea

Antonime

• adevăr

Cuvinte derivate

• mincinos, minciunos
• minciuna
• minciunare
• minciunat
• minciunea
• minciuni
• minciunire
• minciunit
• minți
• mințire
• mințit

Cuvinte compuse

• minciună albă

Expresii

• A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr
• A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba
• Minciună gogonată/sfruntată/încornorată = minciună care prin proporții frizează obrăznicia, nerușinarea
• Ce-i în mână nu-i minciună = nu te bizui pe promisiuni, ci mulțumește-te cu ce ai în mod sigur

Exemple

• Tot ce-a spus e o simplă minciună.
• A spune minciuni.