Substantiv

• stare patologică de neliniște și de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă.
• repulsie, antipatie pentru ceva.

Cuvinte derivate

• microbofobie
• parazitofobie
• tehnofobie

Substantiv

• stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare.

Sinonime

• teamă, temere, (livr., fam. și depr.) poltronerie, (franțuzism) aprehensiune, (rar) temut, (pop.) păsare, (înv. și reg.) scârbă, sperietură, (înv.) stideală, stidință, stidire, teamăt, temătură, temoare, (latinism înv.) timoare, (arg.) târșală, târșă

Antonime

• îndrăzneală, neînfricare

Cuvinte derivate

• fricos
• înfrica
• înfricare
• înfricat
• înfricoșa
• înfricoșare
• înfricoșat
• înfricoșător
• neînfricare
• neînfricat
• neînfricoșat

Expresii

• A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva)
• A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău
• A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă
• A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el
• A se îngălbeni de frică = a se speria foarte tare

Exemple

• Nu simțea nici un pic de frică.