Substantiv

• stare de extremă iritare în care se pierde stăpânirea de sine; mânie nestăpânită.
• (fig.) (rar) dorință puternică, patimă, pornire nestăpânită.

Sinonime

• 1: înverșunare, mânie, (rar) înfuriere, (pop. și fam.) năduf, (pop.) îndrăcire, năbădăi (pl.), obidă, oțăreală, oțărâre, (înv. și reg.) scârbă, (reg.) năvârlii (pl.), pandalii (pl.), (înv.) toană, (fig.) turbare

Cuvinte derivate

• furibund
• furios
• înfuria
• înfuriare
• înfuriat

Exemple

• Un om plin de furie.

Substantiv

• stare de iritare puternică, dar trecătoare, provocată de un fapt care contrariază.
• necaz, ciudă.
• (pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate.

Sinonime

• 1: furie, supărare
• 2: necaz
• 3: calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie

Cuvinte derivate

• mânia
• mâniac
• mâniat
• mâniecie
• mâniere
• mânios

Paronime

• manie