Substantiv- totalitatea bunurilor care constituie averea (imobilă a) unui locuitor, îndeosebi a unui țăran (și a familiei sale); casă.
- unitate formată dintr-o locuință și din persoanele (înrudite) care o locuiesc, trăind în comun; persoanele (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor.
- activitate casnică (a gospodinei); menaj.
- (ieșit din uz) unitate de producție agricolă, de prestări de servicii etc. (de stat, cooperatistă sau particulară).
- conducere, administrare a unui bun, a unei instituții (publice) etc.; instituție sau ansamblu de instituții care asigură această conducere, administrare.
| Substantiv- loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu.
Sinonime- adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv., Ban și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezământ, șezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuș
Cuvinte derivate- dezlocui
- dezlocuire
- loc
- locui
- locuibil
- locuire
- locuit
- locuitor
- nelocuibil
Cuvinte apropiate- disloca
- dislocare
- local
- locație, locațiune
Exemple- Unde își are el locuința?
|
Comentarii: