Substantiv

• glas, voce.
• facultatea de a vorbi.
• limbă.
• fel de a vorbi.
• unitate lingvistică subordonată dialectului, caracteristică pentru o regiune mai puțin întinsă; (p.ext.) dialect.
• (rar) vorbă, cuvânt.

Expresii

• A prinde (sau a da) grai = a începe sau a se hotărî să vorbească
• A-i pieri (sau a-și pierde) graiul = a nu mai putea să vorbească (de emoție, de frică etc.), a amuți; a nu mai avea ce să spună

Substantiv

• organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire.
• sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai.
• (alternativ:)mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat după anumite legi gramaticale și având o structură fonetică specifică.
• limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie.
• mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane, în special unui scriitor.
• totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților.
• (înv. și reg.) vorbă, cuvânt; grai, glas.
• (înv.) prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice.
• (înv. și arh.) comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune.
• III.
• nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba: bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune.fiecare dintre arătătoarele ceasornicului.pendulul unui orologiu.obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător.bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul.lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc.flacără de formă alungită.fâșie de lumină care străbate întunericul.fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc.deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit.

Sinonime

• limbaj
• stil

Cuvinte derivate

• limbaj
• limbareț
• limbariță
• limbistică
• limbușoară
• limbuță
• metalimbă

Cuvinte compuse

• limba-apei
• limba-boului
• limbă comună
• limba-cucului
• limbă-de-mare
• limba-mielului, limba-mielușelului
• limba-oii
• limba-peștelui
• limba-soacrei
• limba-șarpelui
• limba-vrăbiei

Expresii

• A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut
• A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie
• A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit
• A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent
• A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil
• A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar
• A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină
• A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie
• A-și scurta limba = a vorbi mai puțin
• A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească
• A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească
• A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească
• A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea
• (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune
• A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri
• A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva
• A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut
• A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia
• A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut
• Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții)
• A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte