Substantiv

• (în religia creștină) dar, ajutor spiritual, grație divină acordată omului.
• puterea sacramentală a preoților de a oficia actele de cult.
• calitate, însușire, dispoziție naturală care face pe cineva vrednic de admirație; (p.ext.) talent, vocație, dar.
• (înv.) dar sau răsplată acordată cuiva ca un semn de bunăvoință, ca o favoare deosebită.

Expresii

• (cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! = exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru; slavă Domnului!

Substantiv

• categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces.
• modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui.
• normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat.
• (pop.) proces, judecată.
• legalitate, constituționalitate.
• religie, credință.
• datină, obicei.

Cuvinte derivate

• fărădelege
• legic
• legitate
• legiui
• relege

Cuvinte compuse

• lege nescrisă
• omul legii
• om de lege

Expresii

• Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe
• Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade
• (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa
• În numele legii, = formulă întrebuințată atunci când se invocă autoritatea legală
• În baza legii = în conformitate cu prevederile legale
• Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea!
• În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva