Substantiv

• categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces.
• modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui.
• normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat.
• (pop.) proces, judecată.
• legalitate, constituționalitate.
• religie, credință.
• datină, obicei.

Cuvinte derivate

• fărădelege
• legic
• legitate
• legiui
• relege

Cuvinte compuse

• lege nescrisă
• omul legii
• om de lege

Expresii

• Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe
• Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade
• (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa
• În numele legii, = formulă întrebuințată atunci când se invocă autoritatea legală
• În baza legii = în conformitate cu prevederile legale
• Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea!
• În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva

Substantiv

• regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă.
• totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc.
• criteriu de apreciere, de reglementare.
• cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp.

Cuvinte derivate

• norma

Cuvinte compuse

• normă morală, normă etică
• normă juridică
• normă de timp
• normă tehnică