Substantiv

• categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces.
• modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui.
• normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat.
• (pop.) proces, judecată.
• legalitate, constituționalitate.
• religie, credință.
• datină, obicei.

Cuvinte derivate

• fărădelege
• legic
• legitate
• legiui
• relege

Cuvinte compuse

• lege nescrisă
• omul legii
• om de lege

Expresii

• Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe
• Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade
• (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa
• În numele legii, = formulă întrebuințată atunci când se invocă autoritatea legală
• În baza legii = în conformitate cu prevederile legale
• Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea!
• În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva

Substantiv

• normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept.
• mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune.
• obicei, linie de conduită, principiu conducător.
• rânduială, ordine; regularitate.
• (pop.) menstruație.

Cuvinte derivate

• neregulă

Cuvinte compuse

• regulă de trei
• regulă de trei simplă
• regulă de trei compusă