Substantiv

• succesiune de sunete îmbinate după regulile ritmului și ale modulației, pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv.
• compoziție muzicală, cântec.
• (fig.) sonoritate plăcută; armonie, muzicalitate.

Substantiv

• arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică.
• știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei.
• (adesea fig.) creație componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziții muzicale.
• orchestră.

Sinonime

• 1: (muz.) cântare
• 3: cântec

Cuvinte derivate

• muzical
• muzicalism
• muzicalitate
• muzicant, muzicuș
• muzicesc
• muzician
• muzicos

Cuvinte compuse

• muzica sferelor
• muzică instrumentală
• muzică militară
• muzică ușoară
• muzică vocală

Expresii

• (fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal

Exemple

• Muzica se aude până departe.