Substantiv

• facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege
• gând, cuget; imaginație; memorie
• inteligență, istețime, iscusință
• imaginație, fantezie

Sinonime

• rațiune, intelect

Expresii

• Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul
• A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul
• Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecată normală, sănătoasă
• A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur
• A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun
• A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată
• A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul
• A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra
• A-i sta (cuiva) mintea în loc - se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să zică

Verb

• forma de persoana a III-a singular la indicativ prezent pentru a minți
• forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru a minți
• (italiano)

Substantiv

• facultatea omului de a cunoaște, de a gândi logic, de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; (p.ext.) judecată, minte.
• treapta a doua a cunoașterii, caracterizată prin faptul că operează cu noțiuni, judecăți și raționamente.
• temei, motiv, justificare.
• (mat.) rație.

Cuvinte derivate

• raționa

Cuvinte compuse

• rațiune de stat

Expresii

• Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru)