Substantiv

• practicare, (p.ext.) deprindere, obicei, rutină.
• activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv.
• exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei științe, a unei arte.
• aplicare și verificare efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare.
• stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev.
• (mai ales la pl.) ceremonie, manifestare exterioară de cult.

Cuvinte derivate

• practicism

Cuvinte compuse

• practică judiciară
• practică pedagogică

Cuvinte apropiate

• practicant

Expresii

• A pune în practică = a aplica

Exemple

• Practică pedagogică.
• Practică de producție.

Substantiv

• formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității.
• ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene.
• partea teoretică a instrucției militare.

Cuvinte compuse

• teoria informației
• teoria literaturii
• teoria relativității