Substantiv

• (gram.) parte principală a propoziției, care arată o acțiune, o stare sau o însușire a subiectului.
• (log.) termen al unei judecăți care afirmă sau neagă ceva despre subiect.

Cuvinte compuse

• predicat verbal
• predicat nominal

Substantiv

• totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc.
• chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva.
• cauză, pricină, motiv.
• (lingv.) partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal.
• ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici.
• (log.) termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicat.

Cuvinte compuse

• subiect de drepturi
• subiect impozabil