Substantiv

• (bot.) parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare; (pop.) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura și funcțiile pe care le are.
• (fig.) origine, izvor, cauză.
• (anat.) parte prin care un organ al corpului este fixat într-un țesut.
• (anat.) partea profundă a unei tumori.
• (bot.) partea de lângă pământ a tulpinii unui copac.
• (p.anal.) partea de jos a unui zid, a unui munte etc.
• (anat.) partea de la baza anumitor organe.
• (spec.) limita de adâncime a anumitor obiecte.
• (mat.) valoarea necunoscutei dintr-o ecuație.
• (lingv.) element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului.

Sinonime

• 2: origine
• 6: (constr.) bază, fundament, fundație, scorbură, temelie
• 9: (mat.) radical
• 10: (lingv.) radical

Cuvinte derivate

• dezrădăcina
• dezrădăcinare
• dezrădăcinat
• înrădăcina
• înrădăcinare
• înrădăcinat
• rădăciniș
• rădăciniu
• rădăcinoasă
• rădăcinos

Cuvinte compuse

• rădăcina ciumei
• rădăcina cubică
• rădăcina-de-lingoare
• rădăcina-de-friguri
• rădăcina dulce
• rădăcină laterală
• rădăcină neagră
• rădăcina pătrată
• rădăcina sărăciei
• rădăcină secundară
• rădăcină șarpelui
• rădăcina vieții

Cuvinte apropiate

• radicelă

Expresii

• A curma (sau a tăia, a stârpi) răul din (sau de la) rădăcină = a desființa un rău cu totul și definitiv
• A prinde rădăcină (sau rădăcini) = a) a da rădăcină; b) a se stabili într-un loc pe un timp îndelungat; a se statornici

Exemple

• Rădăcina unui dinte.
• Rădăcina nasului.
• Rădăcina unui număr.
• Rădăcina unui cuvânt.

Adjectiv

• de bază, fundamental, esențial.
• (adverbial) din temelie, cu desăvârșire, complet.
• (despre tratamente, leacuri) care vindecă în întregime, complet.
• care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale.

Cuvinte derivate

• radicalist
• radicaliza

Substantiv

• (mat.) rădăcină.
• simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină.
• (chim.) grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic.
• (lingv.) rădăcină.

Cuvinte compuse

• axă radicală
• plan radical