Substantiv

• conținut semantic al unui cuvânt; înțeles, sens, accepție.
• (în semiotică) funcție a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotație.
• valoare simbolică a unui lucru; înțeles, noimă, tâlc.
• însemnătate, importanță, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.).

Substantiv

• înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație.
• (în semiotică) înțelesul unui semn.
• conținut noțional sau logic.
• temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă.
• rost, scop, menire.
• direcție, orientare.
• (mat., fiz.) fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune.

Cuvinte compuse

• sens unic

Exemple

• Îmi spui cuvinte fără sens.
• Sensul vieții.