Substantiv

• totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc.
• chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva.
• cauză, pricină, motiv.
• (lingv.) partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal.
• ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici.
• (log.) termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicat.

Cuvinte compuse

• subiect de drepturi
• subiect impozabil

Substantiv

• idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică.
• motiv melodic dintr-o piesă muzicală.
• exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite.
• (lingv.) grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași cuvânt.

Cuvinte derivate

• subtemă
• supratemă

Cuvinte compuse

• temă cu variațiuni