Substantiv

• placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea vaselor, a unor ambalaje și a altor obiecte.
• placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date; tăblie.
• placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la școală și la universitate; tabelă.
• tabel.
• (reg.) bucată de pământ semănată.
• strat de legume.

Cuvinte derivate

• tăbliță
• tăblui

Cuvinte compuse

• tablă cerată
• tablele legii, tablele lui Moise
• tabla lui Pitagora
• table trigonometrice

Expresii

• A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei)

Substantiv

• (mai ales la pl.) joc de noroc între două persoane, cu două zaruri și cu treizeci de puluri, care se mută de-a latul a douăzeci și patru de săgeți incrustate sau pictate pe fundul celor două compartimente ale unei cutii de lemn; partidă dintr-un astfel de joc.

Cuvinte derivate

• tablagiu

Expresii

• (fam.) A face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table

Substantiv

• piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele.

Cuvinte derivate

• țiglar
• țiglărie

Substantiv

• (reg.) vergea de lemn sau de metal ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige; frigare.