Substantiv

• (electron.) dispozitiv semiconductor constituit din patru regiuni de conductibilități alternate, care poate fi comutat din starea blocată în stare de conducție și invers.
• (electron.) element de circuit semiconductor ce dispune de doi electrozi principali și un electrod de comandă și care poate bloca tensiuni relativ înalte aplicate în ambele sensuri între electrozii principali; are întrebuințare în circuite de comutație de putere.

Substantiv

• dispozitiv electronic și semiconductor cu trei sau patru electrozi care amplifică tensiuni sau curenți electrici
• semiconductor al unui circuit electric servind ca amplificator de putere.
• aparat de radio portativ prevăzut cu mai multe tranzistoare.

Cuvinte compuse

• fototranzistor
• tranzistor bipolar
• tranzistor de putere
• tranzistor de înaltă frecvență
• tranzistor unijoncţiune
• tranzistor unipolar, tranzistor cu efect de câmp