Substantiv

• (muz.) instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, având întinse pe una din fețe patru coarde (acordate sol-re-la-mi), care vibrează când sunt atinse cu arcușul sau când sunt ciupite.
• (p.ext.) arta de a interpreta o compoziție muzicală la o vioară.

Sinonime

• 1: (muz.) violină, (pop.) diblă, lăută, (reg.) scripcă, ceteră

Cuvinte derivate

• viorist

Cuvinte apropiate

• violonist
• violonistic
• violonistică

Substantiv

• (bot.; reg.) (Viola odorata și Viola alpina) toporaș, viorea, violetă.

Sinonime

• (bot.) toporaș, violetă

Cuvinte derivate

• viorea
• viorint
• vioriu

Cuvinte compuse

• foaie-de-vioară
• vioară-de-noapte
• vioară-galbenă
• vioară-roșie

Adjectiv

• (despre ape) clar, cristalin, curat, limpede, pur, transparent.

Sinonime

• clar, cristalin, curat, limpede, pur, transparent

Cuvinte apropiate

• vior
• viu

Expresii

• (substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima

Substantiv

• instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, având întinse pe una din fețe patru coarde, care vibrează când sunt atinse cu arcușul sau când sunt ciupite. Mai mare decât vioara, cu un timbru mai grav, instrumentistul îl foloseste în poziție verticală, fiind așezat pe un scaun.
• arta de a interpreta o compoziție muzicală la un violoncel.

Sinonime

• cello

Cuvinte derivate

• violoncelist, violoncelistă