Substantiv

• factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; (p.ext.) minte, rațiune, intelect.
• inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie.
• (în filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase) element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul.
• (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă.
• persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc.
• (la pl.) societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică.
• mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate.
• caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva.
• sensul real a ceva.
• înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva.
• glumă, anecdotă, banc.
• semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației.

Cuvinte compuse

• spirit universal, spirit enciclopedic

Expresii

• (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor

Exemple

• Spiritul legilor.

Substantiv

• totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic.
• trăsătură de caracter (bună sau rea); (p.ext.) caracter.
• persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter.
• omenie, bunătate, milă.
• curaj, temeritate, îndrăzneală.
• factor, element esențial al unui lucru, al unei acțiuni etc.
• (în filozofia idealistă și în concepția religioasă) substanță spirituală care dă omului viață și care este socotită de origine divină și cu esență veșnică.
• viață.
• inimă.
• persoană, ins, om; (p.gener.) orice ființă.
• locuitor.
• (pop.) suflare, suflu, respirație.

Cuvinte derivate

• sufletesc
• sufletește
• sufletism
• sufletist
• suflețel
• însufleți

Cuvinte compuse

• copil de suflet

Expresii

• A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea
• A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva
• (fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza
• A (-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva
• A-i ieși (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui
• Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoție
• A-și stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva
• A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericești
• A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort
• (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele!
• A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva
• A-și vinde sufletul = a păcătui foarte tare
• A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală)
• A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva)
• A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune
• A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva
• A (-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a (-i) plăcea mult, a (-i) produce o mare satisfacție
• A-și lua suflet = a respira adânc; a-și potoli respirația
• A-i veni sufletul la loc = a-și potoli respirația; a se liniști

Exemple

• Era un suflet mare, care înțelegea lumea.
• Om fără suflet.
• A prinde suflet.
• A avea șapte suflete
• Oraș de un milion de suflete.
• Pe nări el scoate suflet puternic.