Substantiv

• ansamblu de trăsături proprii culturii antice greco-latine din cel mai înalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizată prin armonie, puritate, sobrietate etc.
• curent în arta si literatura europeană, apărut în sec. XVII în Franța, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmărirea unui ideal, prin disciplinarea imaginației și a sensibilității, prin ordine, echilibru și claritate.
• perioadă din istoria culturii universale sau naționale ale cărei creații reprezintă un maximum de realizare artistică pentru perioada respectivă.

Substantiv

• mișcare, curent, atitudine în creația sau teoria literară și artistică având ca principiu de bază reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective, caracteristice.
• nume generic pentru concepțiile filozofice care recunosc existența independentă a obiectului de subiect, precum și posibilitatea de a cunoaște obiectul.
• curent în filozofia scolastică medievală care considera că noțiunile generale constituie realități de sine stătătoare și anterioare lucrurilor individuale.
• atitudine a omului care are simțul realității; spirit practic.

Cuvinte derivate

• suprarealism

Cuvinte compuse

• realism critic
• realism socialist
• realism naiv